Când vine vorba de carnea de pasăre, rața rămâne preferata bucătarilor, dar și a nutriționiștilor. Pe lângă faptul că este foarte gustoasa și poate fi preparată în mai multe feluri, carnea de rață este considerată a fi una dintre cele mai sănătoase soiuri de carne de pasăre. Consumul de carne de rață aduce o serie de beneficii organismului nostru, fiind ușor digerabilă și bogată în fier, proteine și minerale care contribuie la buna funcționare a sistemului imunitar.

De ce este bine să mănânci carne de rață?

Carnea de rață este cunoscută pentru conținutul său bogat de proteine și amino-acizi necesari bunei funcționări a organismului. Este o sursă excelentă de zinc și seleniu (împreună fortifică sistemul imunitar), acid folic, magneziu, care susține funcțiile metabolice ale organismului și asigură un sistem nervos sănătos, vitamine (retinol, niacina, acid ascorbic, tocoferol, tiamina, riboflavina si piridoxina), fosfor și potasiu. De asemenea, rața conține mai mult fier decât alte tipuri de carne de pasăre (de pui sau curcan). Știm cu toții că fierul aduce multiple beneficii sănătății noastre: susține circulația la nivelul creierului, contribuie la buna funcționare a mușchilor, întărește sistemul imunitar, combate oboseala, tratează insomniile și menține greutatea ideală corporală.

Nutriționistii ne sfătuiesc să introducem treptat carnea de rață, în special pieptul, în regimul nostru alimentar. Pieptul de rață, fără piele, este extrem de sărac în grăsimi și calorii (în 100g de piept de rață, fără piele, sunt 136 calorii și 11 grame de grasime), fiind aliatul de nădejde al persoanelor care doresc să slăbească sănătos.

Din păcate însă, nu foarte multe persoane includ în alimentația lor carnea de rață, aceasta fiind într-adevar puțin mai dificil de preparat decât carnea de pui sau de curcan. Deși carnea de rață este extrem de savuroasă, puțini sunt cei care apreciaza aroma sa puternică, diferită de savoarea celorlalte soiuri de carne de pasăre.